Oamenii au obiceiuri bune si rele. Cum obisnuinta este a doua noastra natura, acestea sunt foarte importante atat pentru noi, cat si pentru cei din jur. Dar… bunele obiceiuri respecate cu strictete ar face dintr-un om un sfand si dintr-o societate reala o lume utopica. Imaginati-va o fiinta umana care n-ar gresi niciodata cu nimic. Dupa parerea mea ar fi un monstru, un robot. Ideal ar fi ca un om sa stie sa-si pastreze cat mai multe deprinderi bune si sa le corecteze pe cat posibil pe cele proaste. Daca avem prostul obicei de a bea zece cafele pe zi si de a fuma cinci tigari dimineata, pe stomacul gol, asta ne priveste personal (desi e gresit). Borbim aici doar de obiceiurile proaste care ii deranjeaza pe cei din jur. Nu trebuie sa afli dintr-o carte ca nu este politicos sa faci vizite neanuntate, e de ajuns sa te gandesti ca nici tie nu ti-ar face placere, intr-un moment cand ai foarte multe treburi, sa fii surprins de musafiri, oricat de dragi ti-ar fi ei in alte imprejurari. Si totusi, acest prost obicei de-a intra la cineva cunoscut doar pentru ca treci prin fata casei exista. Pe timpuri, a face cuiva o vizita neanuntata nu era deloc un gest nepoliticos, ci dimpotriva… dar in alte vremuri oamenii aveau foarte mult timp liber, astazi din pacate nu-l mai au.
Foarte multe obiceiuri proaste aparute la noi se datoreaza sarciei. Ma duc in vizita cu mana goala, gazda nu ma trateaza cu nimic; imi fac loc cu coatele ca sa obtin ceva mai bun si mai ieftin intr-un magazin; ma imbulzesc sa ma urc intr-un autobuz supraaglomerat pe care l-am asteptat o ora. Intr-o sara normala, in general, nu sunt pus in situatia de a ma purta rau. Autobuzele vin la ora afisata in statiile aproape goale, exisa multe magazine ieftine, iar a duce un mic dar cand mergi intr-o vizita nu este o problema. Poate ca aici conteaza si categoria de varsta din care faci parte dar nu e un criteriu de baza.Daca duc flori de plastic cuiva (ca sa tina mai mult) voi fi catalogat drept prost crescut (la noi). Nu la fel in Japonia, unde florile artificiale impodobesc cele mai distinse case (da, in interior).
Cum convingi un om care are prostul obicei sa promita si sa nu se tina de cuvant (care nu respecta nici macar ora pe care ti-o fixeaza pentru intalnire) ca acest “obicei” ar trebuie schimbat? Mintea “democratica” a romanului a inventat chiar un proverb original: “A promite e nobil, dar a te tine de cuvant e o prostie!”. Intalnim la tot pasul astfel de situatii. Am promis – si ce daca? Am avut treaba! Dar nu am anuntat.
Oare nu ar fi mai bine sa nu promitem daca nu avem certitudinea ca ne putem tine de cuvant? De ce nu exista la noi un proverb care sa traduca exact inteleptele cuvinte nemtesti “ein Mann, ein Wort!” ? Macar expresia “cuvantul e cuvant!” nu a disparut cu desavarsire din vocabularul uni om educat. Ar fi bine sa ne-o reamintim cand promitem ceva cuiva, nu numai cand asteptam zadanic raspunsul promis de altcineva.
Posted in La gramada